PL vrea cvorum la alegerea preşedintelui. PCRM: Nu ne luaţi cu fofârlica VIDEO
Alegerea preşedintelui ţării ar putea fi declarată valabilă doar în cazul în care la ea vor participa cel puţin 61 de deputaţi. Astfel, în situaţia în care la scrutin vor lua parte mai puţin de trei cincimi din parlamentari, procedura ar putea fi repetată până când va fi întrunit cvorumul. Propunerea vine din partea liberalilor şi va fi discutată vineri în Parlament.
Înainte de a ajunge în legislativ, proiectul a fost discutat la şedinţa comisiei Juridice şi a fost tratat cu ironie de către deputaţii comunişti.
"Dacă deputatul vine la şedinţa specială, ia buletinul şi se plimbă prin jurul cabinei, dar nu intră în cabina de vot, asta înseamnă că a participat, sau nu?", s-a arătat interesat Sergiu Sîrbu.
"Dacă ai luat buletinul, mai departe poţi să-l mănânci, poţi să faci ce vrei", i-a spus, în replică, deputatul PL Victor Popa, autorul proiectului.
Schimbul de replici dintre liberali şi comunişti nu s-a oprit aici. Comuniştii au spus că iniţiativa urmăreşte, de fapt, menţinerea Alianţei la putere.
"Dumneavoastră nu ne luaţi aşa repede cu fofârlica. Atunci când dumneavoastră găsiţi iarăşi aşi prin mânecă, încercaţi de fiecare dată să tergiversaţi sau să găsiţi noduri, cuiuri", a declarat deputatul PCRM Anatolie Zagorodnîi.
"Spuneţi-mi vă rog, dumneavoastră, prin acest proiect de lege vreţi să ne obligaţi să intrăm în cabina de vot, de exemplu?", a întrebat Sergiu Sîrbu.
"Nu, eu vreau să vă oblig să luaţi buletinul şi restul, faceţi ce vreţi - mâncaţi-l, săraţi-l, puneţi-l la păstrat...", i-a răspuns Victot Popa.
În final, proiectul a fost aprobat cu voturile a 7 deputaţi din Alianţă. Subiectul va fi discutat vineri în Legislativ. Deputaţii vor încerca din nou să aleagă şeful statului pe 18 noiembrie.
Politică