Plafonul de garantare a depozitelor AR PUTEA FI MAJORAT
Plafonul de garantare a depozitelor, care este achitat în cazul falimentării sau lichidării forţate a unei bănci, ar putea fi majorat de la 6.000 de lei până la 20.000 de lei. Propunerea vine din partea unui grup de deputați neafiliați care au înregistrat o inițiativă legislativă în acest sens. Chiar și așa, experții susțin că suma propusă este prea mică pentru a ridica nivelul încrederii în sistemul bancar din țară.
Autorii își motivează inițiativa prin faptul că suma totală a depozitelor persoanelor fizice a crescut din 2004, de la patru miliarde de lei, până la 35 de miliarde de lei în 2015, ceea ce constituie o majorare de nouă ori. În timp ce, depozitele garantate au crescut de trei ori, de la 741 de milioane de lei până la 2,5 miliarde de lei.
Potrivit experților, suma propusă de 20.000 de lei, este prea mică, iar pentru a câștiga încrederea cetățenilor instituțiile bancare ar trebui să-și creeze propriul fond de garantare.
"Băncile deja acum se pot aduna, câteva bănci cele mai importante, să creeze o anumită agenție și să anunțe că garantează 200 de mii, să zicem, să facă un anunț public astfel, cetățenii vor cunoaște acest lucru și vor veni să depună bani mai mulți în băncile comerciale respective", a spus expertul economic, Viorel Gârbu.
"Evident, cu cât suma de garantare a depozitelor este mai mare, cu atât este mai bine, pentru că atunci se atrag mai multe depozite în sistemul bancar. Este o garanție în plus pentru cetățeni. Aceștia vor merge mai cu încredere la bănci să-și lase banii", a spus expertul economic, Ion Tornea.
Și locuitorii Capitalei sunt de aceeași părere. Unii cred că suma depozitelor bancare garantate trebuie să fie stabilită în funcție de mărimea lor.
În țările UE nivelul plafonului de garantare a depozitelor este de 100.000 de euro, în SUA această sumă ajunge până la 250.000 de dolari, iar în Rusia depășește 20.000 de dolari.
Ultima majorare a plafonului de garantare a depozitelor bancare a fost operată în 2010. Suma a fost majorată de la 4.500 la 6.000 de lei. În ţara noastră sunt garantate doar depozitele persoanelor fizice.