Plahotniuc: Când Centrul Mamei şi Copilului va deveni o instituţie modernă, aş vrea să-i invit pe toţi calomniatorii mei la o cupă de şampanie
Prim-vicepreședintele Legislativului, Vlad Plahotniuc, a postat azi un mesaj pe rețeaua de socializare Facebook, în care anunță că a început deja să sprijine Centrul Mamei şi al Copilului din capitală. ”Ideea mi-a venit după vizita pe care am făcut-o anul acesta acolo, cu prilejul Zilei Copilului, când am văzut în ce condiţii stau mamele şi copiii, în ce condiţii lucrează personalul medical de acolo@, scrie Plahotniuc pe Facebook, potrivit hotnews.md.
Vlad Plahotniuc notează că după ce s-a întâlnit cu directorul acestei instituţii, Ştefan Gaţcan, cu care a discutat despre problemele de la Centrul Mamei şi Copilului a făcut şi prima donaţie, de 40 de mii de lei.
”Nu este o sumă mare, dar este abia începutul. Din această sumă, 20 de mii reprezintă cuantumul despăgubirii pe care instanţa l-a obligat pe Ilie Rotaru să mi-o plătească, în urma faptului că m-a calomniat, iar 20 de mii sunt adăugaţi de mine. Aşa cum am promis, toate sumele obţinute din procesele de calomnie pe care le voi câştiga, le voi dona Centrului Mamei şi Copilului, iar, de fiecare dată, voi dubla din fonduri proprii, suma obţinută ca despăgubire. Chiar dacă a fost vorba de un proces mai vechi, am considerat că pentru Ilie Rotaru este un bun prilej să participe, chiar dacă indirect, la această acţiune de binefacere. Îi mulţumesc cu acest prilej, fără nici o urmă de ironie, pentru participarea în această campanie. Sper să vină o zi în care, după ce vom face din Centrul Mamei şi Copilului o instituţie modernă, să pot să-i invit pe toţi calomniatorii mei la o cupă de şampanie, în care să le mulţumesc personal pentru că au sprijinit această campanie”, notează Vlad Plahotniuc.
Prim-vicepreședintele Parlamerntului mai scrie pe Facebook că toți cei care se implică Eu cred că toţi cei care se implică în campaniile murdare la adresa sa sau a altor oameni, "trebuie să-şi asume gesturile lor".
”Eu nu cred însă în răzbunări, eu cred în învăţatul din greşeli, chiar şi eu învăţ zilnic din greşelile pe care le fac. Şi m-aş bucura ca şi cei care lansează acuzaţii nefondate la adresa mea, prin participarea la această acţiune de binefacere, să înveţe să fie mai corecţi şi mai buni. Ar fi un moment cu adevărat pozitiv să vedem cum oameni ca Munteanu, Petrenco, Petkov, Butmalai etc, sunt implicaţi în acţiuni de binefacere”, mai scrie Plahotniuc.
"Lansez un apel cu această ocazie, le propun tuturor celor care m-au calomniat până acum, dar şi celor care intenţionează să participe în continuare la campaniile murdare organizate împotriva mea, să nu mai aştepte să fie daţi în judecată, să se prezinte direct la Centrul Mamei şi Copilului şi să facă o donaţie. În acest fel, dispar şi acuzaţiile că eu aş controla procesele sau alte bazaconii pe care am văzut că le-au lansat unii. În plus, nu îngreunăm inutil munca judecătorilor, câştigăm timp şi eliminăm suspiciunile", precizează pe Facebook Vlad Plahotniuc.
- Pe 12.12.12 la Centrul Mamei şi Copilului din Capitală s-au născut 12 copii. "Data magică le va purta noroc"
- Comuniştii şi deputatul PLDM Ion Butmalai, ACŢIONAŢI ÎN JUDECATĂ de Vlad Plahotniuc. Ce prejudicii va cere
- Vlad Plahotniuc a donat Centrului Mamei şi Copilului primii bani obţinuţi dintr-un proces mai vechi de calomnie