Plajele din Odesa, înschise. Scăldatul în mare, INTERZIS
Staţia sanitaro-epidemiologică din Odesa a închis toate plajele din oraş, din cauza temerilor că în mare puteau ajunge substanţe nocive în urma ploilor torenţiale. Plajele au fost închise pe o perioadă nedeterminată, iar scăldatul în mare este interzis.
Calitatea apei din mare va fi verificată zilnic, până când indicii vor corespunde normelor sanitare. Anterior, reprezentanţii organizaţiei "Greenpeace" au declarat că inundarea oraşului Odesa ar putea cauza poluarea Mării Negre, deoarece, odată cu fluxul de apă, în mare ajung substanţe toxice din depozitele întreprinderilor industriale, dar şi produse petroliere. Potrivit lor, în timpul ploilor torenţiale, practic în toate oraşele nu funcţionează sistemele de canalizare şi staţiile de epurare, astfel că toate impurităţile ajung în mare.
Ecologiştii din Odesa afirmă că, peste 3-4 zile, apa mării se va curăţa în mod natural, iar declaraţiile referitoare la poluarea Mării Negre nu corespund realităţii.
Miercuri, la mijlocul zilei, asupra oraşului Odesa s-a abătut o ploaie torenţială, care a inundat centrul urbei.