Planeta 9 ar putea provoca un adevărat DEZASTRU. Terra va fi expusă pericolului
În urma acestui eveniment, astrul solar se va transforma într-o stea albă pitică.
Un astrofizician britanic susţine că, în viitorul îndepărtat, atunci când Soarele îşi va încheia activitatea, existenţa Planetei 9 ar putea pune în pericol sistemul stelar din care face parte şi Terra, scrie descopera.ro.
Mai mult decât atât, este posibil ca obiectul cosmic să provoace propulsarea uneia sau mai multor planete în afara Sistemului Solar.
La începutul acestui an, astronomii descopereau dovezi ale existenţei unui corp ceresc masiv în apropierea orbitei lui Neptun. Specialiştii presupuneau atunci că obiectul cosmic ar putea fi, de fapt, cea de-a noua planetă a Sistemului Solar.
Astrofizicianul Dimitri Veras de la Universitatea din Warwick, Regatul Unit, susţine că materia din Centura Kuiper, care dovedește existenţa Planetei 9, ar putea pune în pericol planetele din Sistemul Solar.
Conform cercetătorului, primejdia va apărea în momentul în care Soarele va începe să se transforme într-o stea albă pitică, adică peste câteva miliarde de ani.
Oamenii de ştiinţă presupun că Planeta 9 ar putea avea o masă de zece ori mai mare decât cel al Terrei şi un diametru de patru ori mai mare decât cel al Pământului. Anomaliile descoperite în interiorul Centurii Kuiper sugerează faptul că planeta realizează o orbită completă în jurul Soarelui în circa 10.000 - 20.000 de ani.
Veras spune că atât masa cât şi orbita Planetei 9 ar putea pune în pericol activitatea planetelor din Sistemul Solar, în momentul în care Soarele se va transforma într-un gigant alb, adică peste aproximativ șapte miliarde de ani. În timpul acestui proces, steaua îşi va pierde jumătate din masă, va absorbi planetele Mercur, Venus şi Terra, va propulsa în afara Sistemului Solar planetele Jupiter, Saturn şi Uranus, după care se va transforma într-o stea pitică albă.
"Existenţa unei planete masive îndepărtate ar putea schimba în mod fundamental soarta Sistemului Solar. Uranus şi Neptun, în mod special, ar putea fi expuse pericolului provocat de Soare. Soarta Sistemului Solar va depinde de masa şi proprietăţile orbitei Planetei 9, în cazul în care aceasta există", susţine Dimitri Veras.
Experţii susţin că, pentru a putea lua în considerare teoria astrofizicianului american, este nevoie ca, mai întâi, să se cunoască cu exactitate care este traiectoria Planetei 9.
Dacă ipoteza se va dovedi a fi, totuşi, adevărată, este posibil ca specialiştii să alfe cum a ajuns obiectul cosmic să existe în interiorul Sistemului Solar.
Fapt divers