Planeta a înregistrat luni cea mai ridicată temperatură zilnică măsurată vreodată
Luni a fost cea mai călduroasă zi măsurată vreodată la nivel global, depășind pentru prima dată pragul mediu de 17°C, potrivit primelor măsurători efectuate marți de un organism meteorologic american, citat de AFP, scrie hotnews.ro.
Temperatura medie zilnică a aerului la suprafața planetei pe 3 iulie a fost măsurată la 17,01°C de către o organizație atașată Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice din SUA.
Această măsurătoare depășește precedentul record zilnic (16,92°C), stabilit la 24 iulie 2022, potrivit datelor furnizate de Centrele naționale pentru predicții de mediu ale administrației, care datează din 1979.
Temperatura aerului, care oscilează zilnic între o medie de aproximativ 12°C și 17°C pe parcursul anului, a înregistrat o medie de 16,20°C la începutul lunii iulie între 1979 și 2000.
Acest record, care nu a fost încă confirmat de alte măsurători, ar putea fi doborât rapid, deoarece în emisfera nordică începe vara, iar temperatura medie globală continuă, în general, să crească până la sfârșitul lui iulie/începutul lui august, mai scrie sursa citată.