Plângeri FALSE ale PCRM la Căuşeni, cu privire la alegerile locale VEZI AICI DOVEZILE
Impas electoral în oraşul Căuşeni. După ce Curtea de Apel din Bender a decis invalidarea alegerilor din 19 iunie şi anunţarea unui nou scrutin, Consiliul Electoral de Circumscripţie Căuşeni a cerut revizuirea deciziei.
Alegerile din Căuşeni au fost invalidate după ce comuniştii au prezentat în instanţă peste o sută de plângeri de la alegători. Printre nereguli a fost invocată scoaterea perdelelor de la urne.
Funcţionarii electorali din Căuşeni pun, însă, la îndoială veridicitatea plângerilor. "Este dactilografiat la calculator, este o semnătură, se pune la îndoială, îi aparţine semnătura ceea cetăţeanului sau nu şi faptul că a fost depusă pe data de 20, dar nu pe 19", a explicat Irina Ciobanu, preşedintele Consiliului Electoral de Circumscripţie Căuşeni.
Mai mult, s-a constat că semnatarul unei plângeri se afla peste hotare în ziua alegerilor. O femeie a recunoscut că a fost rugată să semneze plângerea de contestare a alegerilor din Căuşeni. Aceasta refuză, însă, să vorbească cu presa de teama că soţul ei îşi va pierde locul de muncă, pe care îl are într-o şcoală, condusă de un director care este membru al Partidului Comuniştilor.
În urma unei solicitări, Comisariatul de Poliţie din Căuşeni a pornit o verificare. Şedinţa instanţei în acest caz urmează să aibă loc săptămâna viitoare.
Alegerile din 19 iunie pentru funcţia de primar al oraşului Căuşeni au fost câştigate de candidatul independent Grigore Repeşciuc, care a obţinut aproape 54 la sută din sufragii sau cu 488 de voturi mai mult decât contracandidatul său din partea PCRM, Veaceslav Nigai.
Politică