Plante de cânepă şi mac, descoperite în grădinele unor indivizi din Chișinău (VIDEO)
Poliția Capitalei continuă să desfășoare razii în municipiul Chișinău cât și suburbii în contextul operațiunii speciale ”MAC-2018”. Astfel, polițiști au depistat în Bubuieci, Tohatin și Sângera plante de mac și cânepă.
Culturile de mac și cânepă bine îngrijite, au fost depistate în grădinile oamenilor, fapt pentru care 3 persoane s-au ales cu anchete pentru semănatul sau cultivarea ilegală a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante, săvîrşite în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare. Dacă vinovăția peroanelor anchetate va fi dovedită, aceștia riscă amendă de la 10 000 la 20 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 100 de ore.
Pe lângă faptul depistării plantelor de mac, în comuna Băcioi polițiștii au depistat pe trei loturi de pământ pe care creștea porumb circa 7560 de plante de cânepă. Ca urmare a cercetărilor la fața locului, polițiștii au stabilit că loturile agricole erau bine prelucrate iar plantele de cânepă erau îngrijite corespunzător. La moment forțele de ordine întreprind acțiuni speciale de investigații în stabilirea persoanelor, dacă ar fi reușit să comercializeze produsul final ar fi încasat un profit de peste 3 000 000 lei.
Conform legslaţiei penale în vigoare persoanele care vor fi găsite vinovate riscă închisoare pe un termen de la 1 la 6 ani.