Planul de acţiuni privind implementarea reformei în domeniul justiţiei nu poate fi adoptat de Legislativ
Planul de acţiuni privind implementarea reformei în domeniul justiţiei nu poate fi adoptat de Parlament, deocamdată. Comisia Juridică a reuşit să examineze doar o treime a acestui document. Între timp, autorii proiectului, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii, care au poziţii diferite în mai multe probleme, urmează să ajungă la un consens.
"Acest lucru este adevărat, nu numai pentru justiţie, ci şi pentru alte domenii. Pe de o parte, e normal să avem punct de vedere diferite şi, pe de altă parte, dacă în sistemul judecătoresc era totul bine, nimeni nu şi-ar fi dorit modificarea planul de acţiuni privind implementarea reformei în domeniul justiţiei", a afirmat ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.
Consiliul Superior al Magistraturii insistă ca în planul de acţiuni să fie specificat clar: când şi cu cât vor creşte salariile magistraţilor. Documentul prevede că salariile tuturor judecătorilor se vor majora de 2 - 2,5 ori spre sfârşitul lui 2016. În acest an salariile vor creşte nesemnificativ şi doar pentru magistraţii din instanţele primare, care acum primesc în medie câte 4000 de lei lunar. În total, pentru reformarea justiţiei vor fi cheltuiţi 124 de milioane de lei.
Adoptarea documentului este necesară pentru implementarea Strategiei în domeniul justiţiei, adoptată de Parlament în decembrie.
- Guvernul urmează să avizeze un proiect de lege privind instituţiile de microfinanţare
- Interimatul preşedintelui CSJ va fi asigurat de unul din cei trei vicepreşedinţi ai instituţiei
- Consiliul Superior al Magistraturii organizează, astăzi, întrunirea anuală a judecătorilor
- PNL va da în judecată Ministerul Justiţiei