Planul DIABOLIC al administraţiei americane de a descuraja imigrarea ilegală
Administraţia americană analizează un plan de a despărţi copiii de mame, atunci când sunt prinşi încercând să intre ilegal pe teritoriul american. Un oficial din Departamentul pentru Securitate Internă a explicat că aceasta ar fi o metodă de a descuraja femeile să imigreze ilegal în State, însoţite de copii.
Pe de altă parte, autorităţile au intensificat arestările de imigranţi ilegali. Imaginile cu un mexican ridicat de poliţie când îşi ducea fiica la şcoală fac înconjurul internetului.
"În administraţia mea, oricine traversează ilegal frontiera va fi reţinut până este scos din ţara noastră şi trimis în ţara de unde a venit", promitea Donald Trump în campania electorală.
Pentru a-şi onora această promisiune de campanie, Donald Trump trebuie să rezolve problema minorilor. În prezent, adulţii prinşi la graniţă şi care sunt însoţiţi de copii sunt lăsaţi în libertate până când li se analizează cazurile şi celor mai mulţi li se pierde urma.
Autorităţile americane spun că asta îi determină pe mulţi imigranţi să vină împreună cu minorii şi chiar să-i răpească pe unii pentru a putea fi lăsaţi în libertate.
Acest lucru ar urma să se schimbe: copiii ar fi separaţi de adulţi la graniţă. Adulţii vor fi duşi în centre de detenţie, în timp ce minorii vor fi încredinţaţi rudelor din SUA sau vor fi daţi în grija statului.
Între timp, arestarea unui imigrant ilegal în timp ce-şi ducea copiii la şcoală a provocat emoţie şi indignare. Fiica de 13 de ani a bărbatului a filmat din maşină cum este arestat tatăl său, imediat după ce o lăsase la şcoală pe una dintre surorile ei. Mexicanul este de 25 de ani în Statele Unite şi are patru copii care au acte în regulă.
"N-am crezut că vom trece prin aşa ceva. E îngrozitor să-ţi vezi familia destrămată", a declarat Brenda Avelica Gonzalez, una dintre fiicele mexicanului.
Operaţiunea de arestare, petrecută atât de aproape de şcoală, a stârnit indignarea oamenilor. Autorităţile au explicat că mexicanul va fi deportat pentru că a avut probleme cu legea: a fost prins băut la volan în urmă cu zece ani.
- Regele Suediei face apel la mass-media să dea dovadă de responsabilitate și de obiectivitate
- Trump vrea să se asigure că arsenalul nuclear al Statelor Unite este SUPERIOR altor ţări
- Trump promite că în mandatul său va avea loc cea mai amplă dezvoltare a armatei americane
- Peste 150.000 de persoane au redifuzat tweet-ul trimis de Jimmy Kimmel președintelui Trump la gala premiilor Oscar
- Unul dintre cei mai populari comandanți de navă din Star Trek se alătură rezistenței anti-Trump
- Ginerele lui Donald Trump s-a întâlnit cu ambasadorul rus în perioada de tranziție