Planul secret dintre Prințesa Diana și cumnata ei, Sarah Ferguson. Cum voiau să-și părăsească soții
Prințesa Diana și cumnata ei, Sarah Ferguson, ducesă de York, plănuiau să-și părăsească soții și să se bucure de libertate. Cele două aveau chiar și un cod pentru planul lor secret. Când a înțeles ce înseamnă viața la Casa Regală și ce presupune să fii soție de prinț, Sarah Ferguson, ducesă de York, a început să o înțeleagă foarte bine pe cumnata ei, Prințesa Diana, scrie libertatea.ro.
Potrivit presei britanice, Prințesa Diana își dorea să îl părăsească pe Prințul Charles, soțul său, pentru Oliver Hoare, un bărbat cu trei copii, cu care avusese o aventură.
Lady Di și Sarah Ferguson au făcut astfel un plan pentru a lăsa totul în urmă și a se bucura din plin de libertate. Au avut chiar și un nume de cod pentru planul lor secret: Tregunter Road, care nu era altceva decât adresa lui Oliver Hoare din Chelsea.
"Adresa lui Oliver Hoare din Chelsea a fost numele de cod pe care prințesa Diana și cumnata ei, Sarah Ferguson, l-au dat planului lor secret de a-și abandona soții și viețile regale", a afirmat Richard Kay, de la Daily Mail.
"Tregunter Road a fost codul nostru pentru evadare, însemna saltul nostru spre libertate”, mi-a spus ea cândva. Totuși, atunci, iubirea ei pentru Hoare nu mai era la fel de mare, însă dorința ei de a duce o viață departe de familia regală, da", a spus acesta.
"S-a spus că pe Diana n-au ținut-o nervii pentru această dublă fugă cu Fergie dincolo de zidurile palatului. Iar când Fergie s-a separat de prințul Andrew, prințesa, a cărei nefericire în mariaj era foarte mare, s-a răzgândit", a subliniat Kay.
Oliver Hoare, care a fost foarte bun prieten cu Diana, a încetat din viață săptămâna aceasta, în urma unei lupte grele cu cancerul. Avea 73 de ani.
- Secretul pe care Prințesa Diana nu l-a spus niciodată. S-a iubit pe ascuns cu un cântăreț celebru (FOTO)
- SCANDAL între doi soți din Hânceşti. Un bărbat îşi acuză soţia că vrea să-i ia copiii cu forţa (VIDEO)
- Care au fost cele 3 cuvinte care au dus la divorţul dintre Prințesa Diana și Prințul Charles