Planuri mari la Zimbru. Echipa din capitală a reluat antrenamentele
Planuri mari la Zimbru! La formaţia din Capitală au venit în probe mai mulţi jucători, atât din ţară, cât şi de peste hotare. Oleg Kubarev va putea testa noii fotbalişti deja sâmbătă, în primul amical al iernii, cu FC Costuleni.
Antrenorul Zimbrului, Oleg Kubarev a declarat că echipa sa are nevoie de întăriri, iar în scurt timp, pe strada Butucului ar putea ajunge câţiva fotbalişti şi din ţara sa natală, Belarus.
"Avem aşa planuri. Acest lucru va depinde de felul în care vom reuşi să ne întărim cu jucători moldoveni, dar şi cu acei fotbalişti pe care îi dorim. După asta, ne vom gândi la bieloruşi", a declarat antrenorul Zimbrului, Oleg Kubarev.
La Zimbru au ajuns deja în probe câţiva fotbalişti, atât din Moldova, cât şi de peste hotare. La antrenamente participă şi câţiva jucători de la a doua echipă: Victor Buga, Corneliu Pavalachi, Cătălin Lungu şi Cristian Tabîrţă.
"Va fi primul meci amical şi acolo vom vedea. La antrenamente nu poţi să-ţi faci o părere despre ei. În timpul meciului contra altei echipe se va vedea valoarea jucătorilor care au venit", a menţionat portarul echipei Zimbru, Nicolae Calancea.
Jucătorii spun că indiferent de modificările din lot, obiectivele au rămas neschimbate.
"Trebuie să terminăm cât mai sus în clasament. Sper să ne calificăm în Liga Europei, sau prin intermediul campionatului, sau prin a Cupei. Vom încerca să câştigăm fiecare meci", a spus atacantul Serghei Ţîganov.
Zimbru şi-a programat deja două amicale în pauza de iarnă. Sâmbătă, "galben verzii" vor întâlni FC Costuleni, iar peste o săptămână se vor duela cu FC Tiraspol. Pe 29 ianuarie, formaţia din Chişinău va pleca într-un cantonament de două săptămâni, în Turcia.