Planuri mari pentru Moldova! Pe teritoriul primului Parc Naţional vor fi construite hoteluri, piscine şi amenajate zone de agrement
Moldova va avea, în premieră, un parc naţional. Proiectul privind crearea Parcului Naţional Orhei va fi realizat cu sprijinul financiar al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Primul Parc Naţional din Moldova include 18 comune din patru raioane: Orhei, Străşeni, Călăraşi şi Criuleni.
Pentru a atrage turiştii, pe teritoriul parcului vor fi construite hoteluri, piscine, şi amenajate mai multe zone de agrement. În afară de atracţiile turistice, aici vor fi studiate flora şi fauna.
"În zona aceasta suntem convinşi că vom putea atrage mulţi turişti, dar nu numai. Vom dezvolta şi vom spori suprafeţele ariilor protejate, acesta este scopul final", a menţionat viceministrul Mediului, Lazăr Chirică.
Pentru amenajarea parcului au fost efectuate cercetări, cu sprijinul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Acum, experţii elaborează un ghid turistic, care va fi distribuit vizitatorilor.
"Cred că vom lucra cu mult mai mult asupra dezvoltării turismului rural, care va crea aici locuri de muncă. Sper că vor fi doritori de a face nişte pensiuni, să avem turişti, locuri de muncă, oamenii să rămână în teritoriu", a declarat primarul comunei Donici, Vera Căruntu.
Primul traseu turistic a fost deja stabilit şi uneşte casa-muzeu a lui Alexandru Donici şi mănăstirea Curchi. Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că, pentru atragerea vizitatorilor, este nevoie de implementarea unor strategii de promovare.
"Atunci când parcul va fi amenajat, se cere o promovare. Depinde nu doar de Moldova, dar şi de situaţia din ţară, să fie stabilitate", a subliniat Nina Belei, directorul unei agenţii de turism.
Până acum, investiţiile în crearea parcului au fost de 130 de mii de dolari. Cheltuielile pentru întreţinerea acestuia se ridică la aproximativ cinci milioane de dolari anual. Bani vor fi alocaţi din bugetul de stat şi din fonduri comunitare.
Social