Play Store nu mai este atât de sigur. Aplicațiile prin care infractorii te pot jefui foarte ușor
Pe parcursul ultimilor ani de zile, Google a investit resurse considerabile pentru a face din Play Store un loc cât mai sigur pentru utilizatori, scrie playtech.ro.
Din păcate, însă, infractorii din mediul online reușesc în continuare să introducă aplicații malițioase în magazinul online al companiei din Mountain View.
Anul trecut, unele dintre cele mai mari probleme au fost cauzate de aplicațiile de tip malware care pretindeau a fi aplicațiile oficiale ale unor servicii de plată online. Acum, istoria pare a se repeta.
Potrivit publicației PC World, cercetătorii din cadrul unei companii specializate în securitatea online ar fi descoperit în jur de 11 astfel de elemente de software numai în anul 2016. Mai mult decât atât, aceste noi aplicații ar fi fost create de aceiași infractori din trecut.
Din câte se pare, atuul lor principal este chiar simplitatea. Acestea încarcă pagini web care conțin formulare de autentificare identice celor folosite de anumite servicii de plată online. Acestea sunt încărcate din anumite domenii deținute de atacatori, însă datorită faptului că sunt încărcate în cadrul unei aplicații, utilizatorii nu văd adresele. Odată ce datele au fost introduse, hackerii au acces la ele.
Mai mult decât atât aceștia, se pare că au înregistrat domenii similare cu cele ale unor companii care folosesc Bitcoin. Asta înseamnă că unele dintre principalele ținte sunt utilizatorii monedei digitale. Compania care a publicat datele recente nu a menționat care servicii ar putea fi afectate, însă unii menționează că Neteller s-ar putea număra printre acestea. În cazul în care folosiți Neteller sau Skrill, probabil cel mai bine ar fi să apelați doar la versiunile online în perioada următoare.
Iar în cazul în care doriți neapărat aplicații, vă puteți folosi de link-urile disponibile pe site-urile oficiale ale serviciilor respective. Skrill, de exemplu, are un link către propria aplicație chiar pe site.
TECH
- Creierul Google. Cum arată platforma cu ajutorul căreia majoritatea internauţilor stochează informaţii
- INOVAŢIE! Google vrea să îți umple viața cu realitatea virtuală
- Trei cuvinte pe care să NU le cauţi niciodată pe Google
- Gigantul american Google anunţă lansarea unui serviciu de telefonie fixă
- Unde sunt stocate toate datele tale pe platforma Google? (VIDEO)
- PĂZEA! Majoritatea fac această greșeală când folosesc un stick USB