PLDM a depăşit PCRM la capitolul încredere şi s-a clasat pe primul loc
Alianţa de guvernare a devenit mai credibilă pentru societate. Cel puţin aşa arată un sondaj făcut public, astăzi, de IMAS. Studiul arată că, pentru prima dată, PLDM a ajuns primul la capitolul încredere în partide, depăşind Partidul Comuniştilor. De asemenea, Biserica se menţine pe primul loc la încrederea cu care moldovenii creditează instituţiile ţării. Ea este urmată de Armată şi Primărie.
Pentru prima dată la capitolul încredere în partide pe primul loc s-a situat PLDM, cu 42 la sută, depăşind PCRM cu 7 procente. O creştere au înregistrat şi democraţii, care au acumulat la fel ca şi comuniştii – 35 la sută. Locul 3 a revenit Partidului Liberal, creditat cu 30 la sută din respondenţi. Acesta este urmat de AMN, cu 16 la sută.
De asemenea, 80 la sută din persoanele chestionate au cea mai mare încredere în Biserică, în Armată - 63%, în Primărie - 54% şi în mass-media - 53%. Pe poziţia a cincea se situează Guvernul, cu 39%, urmat de Parlament şi Preşedinţie, instituţii creditate cu 34 şi, respectiv, 32 la sută dintre cei chestionaţi.
În patru luni, încrederea moldovenilor în Justiţie a crescut cu 4 la sută, fiind credibilă pentru 30 la sută din respondenţi. Directorul general IMAS, Doru Petruţi, a declarat că a renunţat la indicarea datelor privind intenţia de vot pentru a evita acuzaţiile la adresa instituţiei privind favorizarea unui partid sau altul.
Sondajul a fost realizat de IMAS Chişinău, în perioada 26 iulie–12 august, pe un eşantion de 2.012 de persoane din 106 de localităţi ale ţării. Marja de eroare este de plus-minus 2,2%.