PLDM a propus instituirea interimatului funcţiei de preşedinte al Parlamentului, după ce unii deputaţi au declarat şedinţa ILEGALĂ
PLDM propune un proiect de modificare a Regulamentului Parlamentului. Proiectul prevede instituirea interimatului funcţiei de preşedinte al Legislativului.
Iniţiativa este examinată, în aceste minute, la şedinţa Comisiei Juridice şi va fi propusă în plen. Proiectul PLDM a fost elaborat după ce ieri a fost demis preşedintele Parlamentului.
Amintim că, ieri, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu au declarat că Parlamentul este nefuncţional.
"Parlamentul nu mai este funcţional, iar cei care au votat pentru revocarea speakerului nu s-au gândit ce fac. Au dat dovadă de lipsă de profesionalism şi calm", a spus preşedintele PD, Marian Lupu.
"Eliberarea lui Marian Lupu înseamnă haos, pentru că vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici nu are împuterniciri de a semna legi. E clar că avom avea alegeri anticipate. Asta înseamnă trei luni de neactivitate a Parlamentului şi preşedintele va fi obligat să dizolve Parlamentul", a declarat preşedintele PL, Mihai Ghimpu.