PLDM caută metode pentru depăşirea crizei constituţionale: Vom propune un text nou pentru Constituţie. S-ar putea şi referendum
PLDM optează pentru un nou text al Constituţiei Republicii Moldova. Preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a spus că discuţiile cu privire la acest subiect vor fi impulsionate în dependenţă de evoluţia situaţiei politice în ţară, din toamnă.
"Este nevoie de o perfecţionare amplă a Legii Supreme, vom discuta la modul serios despre un text al noii Constituţii”, a spus Streleţ.
Potrivit liberal-democratului, există două metode de depăşire a crizei constituţionale din Republica Moldova şi alegerii şefului statului.
„Prima ţine de lansarea unei iniţiative legislative în cadrul Parlamentului, dar trebuie să ai susţinerea deputaţilor sau, eşti sigur că o altă soluţie în afară de referendum nu poate exista. Trebuie de specificat că subiectul ce a fost scos la referendum o dată, nu poate fi supus referendumului pentru a doua oară, mai devreme de un an”, a precizat preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
Acesta a mai spus că PLDM va opta în continuare pentru alegerea şefului statului prin vot direct.
Amintim că pe 5 septembrie 2010, în Republica Moldova a fost organizat un referendum constituţional, care însă a eşuat din cauza prezenţei insuficiente la urnele de vot.
Deşi sondajele înainte de pleibiscit arătau că 76% din cetăţeni se pronunţă pentru alegerea şefului statului de către popor, la referendum s-au prezentat doar 30% din alegători – cu 3% mai puţin decât pragul de validare a referendumului.