PLDM cheamă PCRM la revoluţie în domeniile educaţiei, justiţiei: Nu vă rupeţi coardele vocale în stradă!
Rovoluţiile sunt necesare, dar nu în stradă, ci în domeniile vitale pentru dezvoltarea Republicii Moldova şi pentru viitorul acestei ţări. Cu acest îndemn a început sesiunea toamnă-iarnă a Legislativului fracţiunea PLDM din Parlament. Liberal-democraţii consideră că, în această perioadă, aleşii poporului trebuie să adopte anumite legi şi să le aplice în practică.
"Cât au fost la guvernare comuniştii au preferat să amâne rezolvarea mai multor probleme din diverse domenii. În această sesiune, vom adopta strategia educatională şi Codul Educaţiei. Îi îndemn pe revoluţionari să-şi aducă contrubuţia intelectuală pentru o importantă revoluţie în domeniul educaţiei şi să nu-şi rupă coardele vocale chemând la revoluţie în stradă. La fel, este necesară o revoluţie în domeniul justiţiei. Astăzi cetăţenii sunt indemnaţi la revoluţie. Aşa-zişii revoluţionari fac uz de fortă, pentru a reveni cu orice preţ la putere, pentru a distruge prin dictatura şi de a recroi societatea după bunul plac", a declarat liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
Liberal-democratul a enumerat domeniile în care, potrivit lui, au fost lăsate într-un hal fără de hal, timp de mai mulţi ani, cât la guvernare au fost comuniştii.
"Evoluţia de mlaştină era comodă pentru comunişti, dar nu putea dura la nesfârşit. Iluzia unei stabilităţi cu drumuri distruse era comodă pentru guvernarea comunistă, dar nu putea continua la nesfârşit. Da, avem nevoie de revoluţii. Avem nevoie de evoluţii în mai multe domenii, nu de parade în stradă sau revoluţii de catifea s-au cum le mai numiţi. Sunt schimbări necesare viitorului nostru, chiar dacă sunt dureroase pe alocuri, ele sunt necesare. Sper la o conclucrare eficientă în această sesiune. Sper că vom avea un dialog constructiv cu opoziţia. Scopul nostrul este constant: să ne reconstruim ţara", a mai spus Valeriu Streleţ, în discursul său la începutul acestei sesiuni parlamentare.
Opinia este împărtăşită şi de parlamentarul Ion Hadârcă. "Suntem pe ultima sută de metri a unui parcurs cu un nume urât numit tranziţie. Şansa înnoirii pentru toţi membrii societăţii, şi nu doar a unei elite oligarhice sau grupuri de profitori, hoţi şi corupţi, poate deveni perioada ce revine actualei sesiuni parlamentare", a declarat Hadârcă.
Publika.md mainteşte că astăzi s-a dat start sesiunii toamnă-iarnă a Parlamentului. Deputaţii au onorat drapelul de stat, iar preşedintele Legislativului a îndemnat parlamentarii să dea dovadă de hărnicie şi constructivism.