PLDM, criticat de propria familie europeană! Jerzy Buzek: Modificările legislative pun sub semnul întrebării aderarea Moldovei la UE
Perspectiva încheierii Acordului de liber schimb pare foarte nesigură, iar aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este pusă sub semnul întrebării. Declaraţia îi aparţine fostului preşedinte al Parlamentului European, Jerzy Buzek, şi a fost făcută într-un interviu pentru Europa Liberă.
"Moldova nu ar putea fi privită drept candidat serios de aderare la Uniunea Europeană. Perspectiva aderării noastre este pusă sub semnul întrebării. În perspectiva accederii Moldovei la UE, este de dorit ca în această țară să nu se schimbe regulile jocului democratic în timpul jocului. Cu câțiva ani în urmă, eram optimist cu privire la șansele Moldovei de a deveni membru al UE. Însă aceste schimbări legislative creează obstacole serioase în dezvoltarea democratică viitoare a ţării", a precizat fostul preşedinte european.
Totodată, Jerzy Buzek critică dur ultimele evenimente politice din ţara noastră, în special cele care au în vizor Curtea Constituţională. El consideră acest fapt drept o lovitură pentru democraţia Republicii Moldova, iar acest lucru ar putea duce la pierderea încrederii din partea partenerilor europeni.
Partidul Liberal Democrat din Moldova este membru al Partidului Popular European din februarie 2011.
- Mignon l-a sunat pe Timofti: "Legile votate de PLDM şi PCRM ar putea periclita parcursul european al Moldovei"
- Preşedintele Parlamentului European: Modificările legislative votate de PCRM şi PLDM trebuie reexaminate
- Ţările europene sărbătoresc, astăzi, Ziua Europei. Republica Moldova va marca evenimentul cu o săptămână mai târziu