PLDM într-un gând cu PCRM: Parlamentul poate fi dizolvat
Parlamentul trebuie dizolvat în condiţiile în care nu a reuşit să aleagă şeful statului timp de un an de la ultima dizolvare, adică până la 28 septembrie. Acest fapt este prevăzut de hotărârea Curţii Constituţionale din 20 septembrie, publicată, astăzi, în Monitorul Oficial. Liberal-democraţii şi comuniştii susţin că Parlamentul poate fi deja dizolvat.
"După 28 septembrie 2011, în cazul în care se întrunesc condiţiile necesare pentru dizolvare, Parlamentul poate fi dizolvat, nu urmează a fi dizolvat. După 28 septembrie, în cazul în care una din aceste trei condiţii se va constata ca fiind reală, atunci va deveni posibilă dizolvarea Parlamentului", a declarat preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
Constituţia mai prevede dizolvarea Parlamentului ca urmare a imposibilităţii formării Guvernului sau a blocării procedurii de adoptare a legilor timp de trei luni. Şeful statului poate să mai dizolve Parlamentului dacă legislativul i-a acordat repetat vot de neîncredere Guvernului.
"După 28 septembrie chiar dacă nu a fost declanşată procedura alegerii şefului statului, oricum sunt toate condiţiile de dizolvare a Parlamentului Republicii Moldova", a replicat deputatul comunist Sergiu Sârbu.
Hotărârea Curţii Constituţionale spune că nu există niciun motiv pentru care preşedintele interimar al ţării să nu dizolve Parlamentului la un an de la ultima dizolvare în cazul în care nu este ales şeful statului. Preşedintele Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere a fost demis din funcţie pentru că la o zi după pronunţarea deciziei respective a declarat că Parlamentul trebuie dizolvat pe 28 septembrie.