PLDM şi PCRM fac, din nou, front comun. Au votat împotriva formării Comisiei care urma să ancheteze situaţia de la BEM
(UPDATE 15.06) Deputații PLDM din Biroul Permanent al Parlamentului au anunţat, printr-un comunicat de presă, că nu au votat împotriva includerii pe ordinea de zi a proiectului privind constituirea unei comisii de anchetă, care să evalueze situația de la Banca de Economii.
(12.15) Deputaţii Partidului Liberal Democrat şi cei ai Partidului Comuniştilor nu doresc constituirea unei comisii parlamentare de investigare a situaţiei create la Banca de Economii.
Astfel, în cadrul şedinţei Biroului Permanent al Parlamentului, reprezentanţii celor două partide au respins iniţiativa PL de a crea această comisie.
"Cel puţin un subiect care îmi pare reprezentativ: instituirea unei comisii de ancheta în cazul BEM, aici au fost divergenţe. Propunerea PL a fost susţinută de PD şi PL, însă PLDM şi PCRM au votat împotrivă. Nu s-a acceptat", a menţionat Marian Lupu.
Publika.md aminteşte că întregul scandal iscat în jurul BEM a pornit după ce consilierul PCRM Victor Gurău a prezentat o schemă, potrivit căreia, de la Banca de Economii s-au furat peste 1,5 miliarde de lei. Gurău spunea că totul s-a întâmplat după ce în fruntea Consiliului de Administraţie al BEM a fost numit omul lui Vlad Filat, secretarul general al Guvernului, Victor Bodiu. În urma scandalului iscat, primii care au venit cu ideea creării unei comisii au fost liberalii, iar PLDM a propus ca această structură să examineze situaţia din întreg sistemul bancar.
- Deputaţii liberali vor o comisie de anchetă pentru elucidarea situaţiei de la Banca de Economii
- (VIDEO) Crearea unei comisii pentru examinarea situaţiei de la Banca de Economii, mărul discordiei în AIE
- Ion Sturza: Ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa, trebuie să-şi dea demisia. Să se ducă să se plimbe