PLDM şi PD reacţionează: Prin iniţierea acestui referendum, PCRM vrea să se menţină în vizor
Totodată, democraţii şi liberal-democraţii regretă că PCRM a făcut o astfel de alegere în loc să discute cu guvenarea la şedinţele în plen. Liberalii nu au fost de găsit însă pentru a comenta iniţiativa comuniştilor.
În opinia liberal-democraţilor, intenţia comuniştilor nu este decât o acţiune populistă.
"Este o activitate, o acţiune născocită de a mai ţine în vizor PCRM. Consider că este o acţiune populistă care nu va avea nicio finalitate" a reacţionat vicepreşedintele PLDM Liliana Palihovici.
La rândul lor, democraţii şi-au exprimat regretul faţă de decizia Partdiului Comuniştilor.
"E păcat că un partid atât de numeros, cu prezenţă serioasă în Parlament renunţă la tradiţionala metodă de a intra în dispută cu guvernarea în Parlament şi caută o soluţie tot stradală mai mult" a menţionat preşedintele de onoare al PD.
Partidul Liberal nu a făcut deocamdată niciun comentariu.
Reamintim că PCRM a iniţiat procedura de organizare a unui referendum consultativ de neîncredere faţă de actualul Parlament.
Plebiscitul ar urma să aibă loc pe 21 octombrie 2012.