PLDM vrea ca premierii să aibă paşaport diplomatic pe viaţă. Sîrbu: Nesimţire totală! VIDEO
Foştii premieri ai Republicii Moldova ar putea să deţină paşapoarte diplomatice pe viaţă. Liberal-democraţii au înregistrat în Parlament un Proiect de Lege în acest sens. Pe de altă parte, comuniştii critică documentul.
În prezent, Legea privind actele de identitate prevede că de paşapoarte diplomatice pot beneficia pe viaţă doar foştii şefi de stat, preşedinţii Parlamentului şi ai Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, dar şi cetăţenii cu rang de ambasador, precum şi soţiile acestora.
Până în 2008, în această listă erau incluşi şi prim-miniştrii. Comuniştii au modificat însă legea după demisia premierului Vasile Tarlev. Acum, liberal-democraţii optează pentru revenirea la vechile prevederi.
"Este firesc ca şi prim-miniştrii, după exercitarea mandatului, să deţină această calitate de posesor al paşaportului diplomatic. Iniţiativa nu se referă la prim-ministrul Filat, eu am paşaport diplomatic şi nu-mi propun să părăsesc această funcţie degrabă.Se referă la cei care au deţinut funcţia de prim-ministru", a declarat premierul Vlad Filat.
Comuniştii critică iniţiativa PLDM. "Este o nesimţire totală. Când avem atâtea probleme de soluţionat actualii guvernanţi îşi pregătesc facilităţi foarte serioase atât în funcţii, cât şi după", a declarat deputatul PCRM Sergiu Sîrbu.
"Această iniţiativă nu că este doar una inutilă, dar şi inconsecventă pentru acest partid. Cum se explică acest lucru, nu ştiu, probabil Filat se gândeşte la o viitoare demisie", a precizat deputatul PCRM, Grigore Petrenco.
Deputaţii PLDM mai propun ca şi secretarul general al Aparatului şefului statului şi adjunctul acestuia să beneficieze de acte diplomatice. Potrivit legislaţiei, paşapoartele diplomatice se acordă demnitarilor care deţin exclusiv cetăţenia Republicii Moldova.
În prezent, documentul poate fi utilizat de oficiali numai pe durata mandatului. Cu aceste acte, demnitarii circulă în UE fără vize, au prioritate la traversarea frontierelor şi de cele mai multe ori nu sunt supuşi controlului vamal.