Ploaia de ieri a făcut zeci de gropi pe străzile din Durleşti
Ploaia torenţială de duminică a lăsat impracticabile drumurile din Durleşti. Şuvoaiele de apă au smuls bucăţi de asfalt din carosabil şi au săpat şanţuri adânci pe la marginea drumurilor. Oamenii dau vina pe drumari, care îşi fac treaba de mântuială. Autorităţile promit că vor repara totul. Nu spun nimic însă despre sancţionarea celor care au astupat până acum gropile.
"Foarte urât şi foarte murdar la noi în Moldova şi în oraşul Chişinău. Ce să faci, aşa e conducerea. Suntem nemulţumiţi", spune un locuitor.
Autorităţile locale încă nu au evaluat pagubele provocate de calamitate. Însă promit că drumurile vor fi reparate.
"Din cadrul primăriei oraşului Durleşti s-a format o comisie, care ieşea în teren să verifice starea drumurilor", susţine Simion Ralea, primar interimar Durleşti.
De la începutul anului pentru reparaţia străzilor din Durleşti au fost alocate aproape 2 milioane de lei.