Ploaia face ravagii în Durleşti: Mai multe case au fost inundate VIDEO
Stare excepţională pentru mai multe familii din Durleşti, ale căror case au fost inundate. Din cauza reţelelor de canalizare învechite, apa a pătruns în gospodăriile oamenilor provocându-le pagube.
În doar câteva zeci de minute, subsolurile şi curţile oamenilor au fost inundate.
"Avem apă peste tot: în beci, în casă, în toaletă. De dimineaţă am sunat la Apă-Canal şi Termocom, pentru că în spate se află fântânele lor de acumulare. Când acestea se umplu, apa ne inundă pe noi. Situaţia se repetă după fiecare ploaie. Intenţionăm să-i acţionăm în judecată. Beciul este plin, acolo păstram conserve, cartofi, morcov, făină şi zahăr", a spus o localnică.
"Am făcut reparaţie şi iarăşi inundaţi. E groaznic ce se întâmplă", a menţionat o altă persoană.
De vină ar fi două guri de canalizare, care nu sunt curăţate de nămol, spun oamenii.
"Pe jumătate sunt pline cu nămol. Cum au curăţat copacii, au lăsat crengile. E plin tot acolo. Nu are unde să se ducă apa", a explicat un bărbat.
Primarul oraşului Durleşti, Nicolae Crudu, spune că neglijenţa oamenilor a provocat această situaţie.
"Apa a pătruns în două case, dar asta s-a întâmplat din neglijenţa proprietarilor", a spus primarul oraşului Durleşti, Nicolae Crudu.
Reprezentanţii Departamentului Situaţiilor Excepţionale au declarat, în şedinţa operativă a Primăriei, că opt persoane din Durleşti au fost evacuate din cauza apelor.
"Ieri seara, la ora 19.45, în orăşelul Durleşti, pe strada Timişoara 6, de către detaşamentul salvatori numărul 1 au fost efectuate lucrări de pompare a apei din două gospodării. Au fost evacuate opt persoane, inclusiv 3 copii", a menţionat reprezentantul Direcţiei Situaţii Excepţionale, Iurie Guştiuc.
Serviciul Hidrometeo a emis cod galben de averse puternice. Potrivit meteorologilor, ploile vor continua şi astăzi.
- Ploaia inundă Capitala. Zeci de oameni au apelat, în această seară, la ajutorul salvatorilor
- Consecinţele ploii de aseară: O sută de apartamente inundate, maşini deteriorate şi zeci de arbori doborâţi
- Date preliminare: Ploaia a distrus zeci de hectare de culturi agricole, estimate la circa 300 de milioane de lei
- Locuitorii unei străzi din Durleşti, nevoiţi să suporte un miros insuportabil. Responsabilii nu s-au grăbit să ia măsuri