Ploaie de goluri pe plajă. Djoker Chişinău a câştigat Nistru Grătieşti, iar Olimpia Bălţi a spulberat Clubul Sportiv Petreşti
Joker Chişinău s-a impus cu 8-4 în faţa echipei Nistru Grătieşti în derby-ul etapei a treia a Campionatului Naţional de fotbal pe plajă.
Deţinătoare a titlului, Joker, a dominat în mare parte a meciului, reuşind să câştige primele două reprize cu 5-1 și 2-0, iar Nistru - pe cea de-a treia cu 3-1. Pentru învingători Victor Comlionoc a marcat de două ori, iar Sergiu Nicolaiciuc, Nicolae Ignat, Alexandru Sîrghi, Oleg Chitoroagă, Dumitru Ciubotaru şi Adrian Laşcu - câte o dată.
De partea cealaltă, la grătieșteni, au marcat Valeriu Costin o dată, Andrei Florea - de două ori, celălalt gol fiind înscris de jucătorul grupării chişinăuiene Dumitru Ciubotaru în propria poartă.
"În mare parte am dominat partida. La sfârşit puţin ne-am relaxat. Asta s-a văzut după scor. În rest a fost foarte bine", a menţionat Sergiu Nicolaiciuc, jucător Joker Chişinău.
"Avem mulţi băieţi noi şi tineri. Echipa adversă este puţin mai experimentată, asta şi-a spus cuvântul. Rezultatul este acesta, pe merit", a precizat Alexandru Eremia, jucător Nistru Grătieşti.
În celelalte partide ale etapei, vicecampioana Olimpia Bălţi a spulberat cu 9-2 Clubul Sportiv Petreşti din raionul Ungheni, "Achilles" Străşeni şi-a adjudecat victoria cu 5-3 în disputa cu Steaua Chisinau, iar Sportul Studenţesc a învins cu 6-2 pe Fulger Ialoveni.
Olimpia este liderul clasamentului, având un maxim de puncte acumulate în cele 3 meciuri.
Joker are două partide restante din cauza participării grupării chișinăuiene în Liga Campionilor.
Sport