Ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice în weekend. Vremea se schimbă începând de luni
Weekendul începe cu cer variabil, dar meteorologii anunţă că pe arii extinse vor mai cădea ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice, şi local de grindină slabă. Şi vântul va sulfa cu intensificări. Maximele termice nu se schimbă. 27 de grade vor fi la Briceni. 28 la Soroca şi la Bălţi. La Orhei şi Chişinău termometrele vor indica câte 30 de grade Celsius. La Tiraspol şi Leova vor fi 31 de grade la amiază. Iar la Comrat şi Cahul mercurul va reuşi să urce până la 32 de grade.
Duminică izolat se vor mai semnala averse. De această dată vor fi 31 de grade în Capitală. Luni şi marţi cerul va fi variabil, nu vor mai cădea precipitaţii, iar mercurul va urca până la 32 de grade Celsius. Miercuri se încălzeşte şi mai mult, până la 33 de grade.