Ploi torenţiale în SUA. Cel puţin trei oameni şi-au pierdut viaţa în inundaţii
Ploile torenţiale şi inundaţiile din ultimele zile din centrul Statelor Unite s-au soldat cu cel puţin 3 morţi. Sute de oameni au fost evacuaţi. Sunt afectate mai multe state din Texas până în Michigan. De la începutul săptămânii, a plouat cât pentru o lună, potrivit meteorologilor.
Mai multe râuri au ieşit din matcă, iar hidrologii avertizează că în zilele următoare situaţia s-ar putea agrava. Cea mai dificilă situaţie este în statul Indiana, unde două localităţi au fost evacuate. Autorităţile au decretat stare de urgenţă şi au restricţionat traficul rutier. Oamenii au fost cazaţi într-o biserică.
"Nu puteam să ieşim. Era inundat totul în jurul casei."
"Ne aşteptam să se producă un blocaj din cauza gheţii, dar nu credeam că nivelul apei va creşte atât de mult. E foarte, foarte ridicat."
Stare de urgenţă a fost decretată şi în zona oraşului Lansing din Michigan (MICIGĂN), unde au fost evacuate mai multe cartiere. O parte din terenul de sport şi parcarea Universităţii de Stat din Michigan sunt sub ape.
"Sunt aici de 30 de ani, dar nu am văzut până acum ca nivelul apei să crească atât."
În Arkansas (ARKANSO), 12 elevi au fost salvaţi de echipele de intervenţie după ce autobuzul şcolar a ajuns într-un şanţ.
Ploi sunt aşteptate şi în perioada următoare. În stare de alertă sunt toate localităţile situate de-a lungul fluviilor Ohio (OHAIO), Illinois (ILINOI), Rock şi pe cursul inferior al râului Mississippi, în statele Wisconsin (UISCANSĂN), Illinois, Ohio, Texas şi Louisiana(LUIZIANA).