PLOI TORENŢIALE la Galaţi. Maşini luate de apă şi străzi inundate (FOTO)
Mai multe străzi au fost blocate şi câteva maşini au fost luate de apă, după o ploaie torenţială de o oră şi jumătate, care a produs inundaţii, joi seara, în Galaţi, transmite Mediafax.ro.
Primarul oraşului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a declarat, joi seara, că cel mai probabil canalizarea nu a făcut faţă, mai multe străzi fiind inundate.
"Au fost blocate şase intersecţii din oraş, se intervine cu motopompe în mai multe zone, lucrăm la ultima intersecţie cu echipaje de la ISU şi de la Societatea Apă Canal. Din păcate, din cauza debitului mare, canalizarea nu a făcut faţă, probabil a contribuit şi furtuna de marţi atunci când multe resturi au ajuns în gurile de scurgere", a declarat Pucheanu.
Deoarece în multe zone apa depăşeşte bordura, maşinile au fost nevoite să ocolească zonele inundate. Mai multe autoturisme au fost luate de apă, iar altele au rămas blocate în mijlocul şuvoaielor.
Echipe ale societăţilor subordonate Primăriei şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi acţionează, la ora transmiterii acestei ştiri, pe străzi, cu motopompe şi alte utilaje pentru a elimina efectele furturnii de o oră şi jumătate.
Judeţul Galaţi s-a aflat sub cod portocaliu de vijelii şi grindină până joi, la ora 19.30
- Zeci de staţii de metrou din Paris au fost închise după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii (VIDEO)
- O clădire cu patru etaje s-a năruit în doar cinci secunde (IMAGINI APOCALIPTICE)
- Inundații de proporții în nord-estul Chinei. Peste 110.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele
- Furtuni puternice în România. Sinaia, inundată de ploi (VIDEO)
- România, lovită de furtuni puternice. Zeci de persoane rănite, copaci doborâţi şi maşini avariate
- Furtuna de noaptea trecută a făcut prăpăd în mai multe localităţi din ţară. Patru hectare de viță de vie, afectate