Ploile au dat peste cap planurile echipelor Petrocub Hâncești și Sheriff Tiraspol. Meciul va fi reluat astăzi
Embed:
Fotbalul a revenit în Republica Moldova cu meciurile primei manșe din semifinale Cupei. Condițiile meteorologice însă le-au dat peste cap planurile echipelor Petrocub Hâncești și Sheriff Tiraspol.
Partida de la Hâncești a fost oprită în minutul 28, la scorul de 0-0, iar apoi amânată, din cauza ploii abundente, care a inundat gazonul stadionului și l-a făcut impracticabil. Meciul va fi reluat astăzi, începând cu ora 20:00.
În schimb, prima partidă din aceași fază a competiției a fost una spectaculoasă. Sfântul Gheorghe Suruceni a învins-o acasă pe Speranța Nisporeni cu 5-2.
Oaspeții au deschis scorul prin Serghei Trofan, iar Roman Volkov a egalat aproape de pauză.
În minutul 62, la gazde, a intrat pe teren Alexandru Suvorov, care avea să devină eroul reprizei secunde. Mijlocașul a centrat perfect din corner la golul lui Andrei Novicov, iar apoi a înscris cu un șut direct din lovitură liberă.
În minutul 77, Suvorov a înscris și din penalty. Apoi Speranța Nisporeni a profitat și ea de o lovitură de la punctul cu var, transformată de Dan Pîslă, iar în minutul 83 gazdele au mai înscris odată prin Maxim Iurcu, care a stabilit rezultatul final.
"Am încasat un gol, dar le mulțumesc băieților că nu au cedat, au continuat să-și facă datoria și, respectiv, în repriza secundă, eforturile lor au dat roade".
"Totul a mers după plan până când a intrat „cheița fermecată” - Suvorov. Din 5 goluri, 4 le-am scăpat din faze fixe".
Partidele din manșa retur a semifinalelor Cupei Moldovei sunt programate pentru joi, 25 iunie.