Ploile au făcut PRĂPĂD în sudul țării. Orașul Vulcănești a ajuns să semene cu o mică Veneție, după ce străzile au fost inundate
Ploile de ieri au făcut prăpăd în sudul țării. Mai multe localități din Găgăuzia au fost inundate. Orașul Vulcănești a ajuns să semene cu Veneția, după ce străzile şi curţile au fost inundate. Iar în satul Copceac intrarea în localitate a fost blocată timp de câteva ore.
Într-un filmuleț postat pe o rețea de socializare se vede cum intrarea în localitate este blocată din cauza apei care curge fără oprire. Șoferii au fost nevoiți să aștepte câteva ore ca nivelul apei să scadă. Localnicii spun că ploaia a făcut pagube însemnate.
În orașul Vulcănești este aceeași situație. Astăzi, primarul a fost să inspecteze casele și drumurile inundate. Potrivit edilului, situația este critică, iar ploile ce ar urma să cadă în următoarele zile ar putea agrava situația.
În localitate a fost invitată o comisie din raion ca să estimeze pagubele. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, localnicii din Copceac şi Vulcăneşti nu au solicitat intervenţia salvatorilor.