Ploile vor da nota zilei. Ce temperaturi anunţă meteorologii
Astăzi va ploua aproape peste tot. Doar la Bălţi, Orhei şi Leova soarele îşi va face apariţia din când în când. În nord sunt prognozate 9 grade la Briceni şi Bălţi şi 10 la Soroca.
Aceeaşi maximă este aşteptată şi la Orhei, în timp ce la Tiraspol şi Leova vor fi 12 grade. La Comrat şi Cahul termometrele vor indica 13, 14 grade. În capitală vremea se anunţă închisă, cu ploi slabe şi cu o maximă de 12 grade.
În România va ploua la Oradea şi Timişoara, unde se vor înregistra 15 şi respectiv 17 grade. Temperaturi asemănătoare sunt prognozate la Iaşi şi Galaţi, dar însoţite de vreme frumoasă, iar cel mai cald va fi pe litoral, la Constanţa, cu 18 grade la prânz. La munte, la Braşov se vor înregistra 16 grade, iar în capitală, la Bucureşti vor fi 15 grade.
Pe continent va ploua în majoritatea capitalelor. Aşadar, la Londra, Paris şi Praga ploi cu câte 6 grade în termometre. Ploi însoţite şi de descărcări electrice la Roma, unde se vor înregistra 18 grade, iar la Madrid va fi de două ori mai frig, în schimb vremea se anunţă frumoasă aici. Soare din plin la Oslo, dar va fi un soare cu dinţi, întrucât la amiază se va înregistra minus un grad, iar la Moscova cer variabil cu 3 grade la orele amiezii.