Plouă în casă, ca afară. Ploaia dă mari bătăi de cap locatarilor din blocul cu mansarda mistuită de flăcări
De fiecare dată când plouă, apartamentele din blocul de pe strada Independenţei din Capitală, unde a ars mansarda, sunt inundate. S-a întâmplat şi astăzi. Precipitațiile din această după-amiază au ajuns până la parter.
Apa a ajuns până la primul etaj al blocului de locuit după doar câteva minute de ploaie.
"În coridor, pe etaj, vine toată în jos. Au spus că în trei luni acoperişul va fi reparat. Cele trei luni se încheie, dar reparaţia nici nu a început", spune un bărbat din blocul cu pricina.
"Da, plouă şi-n casă, nu numai pe scări. La mine în casă a curs, în coridor din lustră", spune altă locatară a blocului incendiat.
Până şi copiii au ieşit să evacueze apa care s-a acumulat la parter.
"-Scoţi apa? -Da! -Dar, de unde curge apa? -De sus! -Şi de cât timp lucrezi? -De mult!"
La fiecare ploaie, Iana Bragaru aleargă într-un suflet acasă pentru a scoate din locuinţă cel puţin paturile. În caz contrar, femeia spune că nu ar avea unde să-şi culce copilul.
"Uitaţi-vă, tazurile sunt pline. Asta, timp de 20 de minute cât a ţinut ploaia. E straşnic, nici nu ai unde să te culci. Uitaţi-vă aici e acoperit cu peliculă şi încă mai curge. Cum să te culci cu copilul", spune locatara Iana Bragaru.
Unii locatari au evacuat apa de pe acoperiş.
Mansarda acestui bloc a ars în întregime în luna mai. Atunci, flăcările au lăsat fără locuinţe 28 de familii, iar acum, au de suferit locatorii din alte 28 de apartamente, de la etajul cinci al clădirii.
După ploaia de azi, pompierii au mai fost chemaţi să pompeze apa din câteva gospodării din raionul Căuşeni, Orhei şi Edineţ. Iar în satul Baimaclia din raionul Căuşeni, salvatorii au fost alertaţi după ce o ambulanţă care se ducea la un pacient s-a împotmolit în nămol.
- O nouă dezamăgire pentru locuitorii mansardei arse la Botanica! Lucrările de construcție anunțate de săptămâna trecută nici nu au început (VIDEO)
- Zeci de apartamente ale blocului a cărui mansardă a fost mistuită de flăcări la Botanica au fost inundate
- SCANDAL la Botanica. Locatarii blocului unde a ars mansarda cer în regim de URGENŢĂ repararea acoperişului