PNUD reconfirmă sprijinul în dezvoltarea şi modernizarea Republicii Moldova
Proiectele implementate în Republica Moldova cu suportul PNUD și posibilitățile de impulsionare a cooperării dintre părți au fost discutate, la New York, în cadrul întrevederii Premierului Pavel Filip cu Administratorul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Achim Steiner.
Prim-ministrul a apreciat rolul ONU în procesul de modernizare a țării noastre, remarcând asistența valoroasă în realizarea priorităţilor de dezvoltare a Republicii Moldova, inclusiv prin implicarea activă a echipei ONU în procesul de reevaluare a Strategiei Națională de Dezvoltare „Moldova 2020”.
În context, Pavel Filip a exprimat gratitudine înaltului oficial pentru suportul acordat în naționalizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă încorporate în viitoarea strategie Moldova 2030.
În particular, șeful Executivului s-a referit la aprobarea noului program de ţară pentru perioada 2018-2022, care este rezultatul unui amplu proces naţional de consultare şi reflectă priorităţile de dezvoltare ale Republicii Moldova. „Vom continua să edificăm o relaţie bazată pe încredere pentru a asigura implementarea eficientă a noului program de ţară”, a remarcat Pavel Filip.
La rândul său, înaltul oficial PNUD a exprimat deschiderea spre colaborare și susținerea deplină în dezvoltarea şi modernizarea Republicii Moldova.
Oficialii s-au pronunţat pentru intensificarea dialogului dintre Guvernul Republicii Moldova şi PNUD şi realizarea cu succes a obiectivelor de dezvoltare durabilă.
- Kim Jung-un: SUA vor plăti scump pentru ameninţări
- Discursul premierului Filip de la tribuna ONU: Moldova solicită înscrierea în agenda Adunării Generale a unui punct privind retragerea forțelor militare străine
- Lovitură pentru Phenian. Principalul partener comercial al Coreei de Nord anunţă un şir de sancţiuni economice
- În anul 2018, Republica Moldova va deveni, sub egida ONU, Capitala Mondială a Turismului Vinicol