Poeţi, maeştri în arte marţiale şi chiar profi la deschis lăcăţi fără chei. Ce talente demonstrează demnitarii moldoveni VIDEO
Demnitarii moldoveni demonstrează că au talent şi o fac cu plăcere nu doar în ţară, dar şi peste hotare. Şi dacă unii se întrec la scris versuri, atunci alţii preferă să-şi manifeste abilităţile în domenii precum ştiinţa sau chiar în arte marţiale, potrivit Prime.md.
Ministrul Culturii, Monica Babuc, se poată lăuda cu o voce de interpretă şi a demonstrat-o în această toamnă, tocmai pe o scenă din a doua capitală a Rusiei, Sankt Petersburg, unde a cântat împreună cu artistul moldovean Metodie Bujor. Nici dansurile nu îi sunt străine ministrului Culturii. Monica Babuc povesteşte că a rupt mai multe perechi de pantofi la dansurile sportive.
Şi preşedintelui Comisiei Cultură a Parlamentului, Chiril Lucinschi, îi place mişcarea. Acesta nu se dă în lături să demonstreze cum a evoluat dansul disco în perioada sovietică. Nici break-dance-ul nu-i era străin lui Chiril Lucinschi mai bine de 20 de ani în urmă. Deputatul surprinde şi cu pasiunea sa pentru operă.
Legislativul de la Chişinău se poate lăuda şi cu un muzician profesionist - compozitorul Ghenadie Ciobanu. Iar fostul viceprim-ministru Victor Stepaniuc este un împătimit al chitarei.
Politicienii moldoveni cochetează şi cu poezia. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca liberal-democratul Tudor Deliu să dedice versuri chiar colegilor din Parlament.
Şi deputatul Mihai Godea scrie poezii la şedinţele Parlamentului, mai ales când se lungesc discuţiile. Tot lui îi aparţine o poezie despre 7 aprilie 2009, pe care a scris-o în 2010.
Şi preşedintele comisiei Economie are cu ce se lăuda. De mai bine de şase luni, Veaceslav Ioniţă lucrează, împreună cu fiicele sale, asupra unei motociclete din hârtie. Parlamentarul mărturiseşte că decupând piesele cu migală, se relaxează după serviciu. Până acum a reuşit să construiască un tren. Dar în copilărie şi-a descoperit talentul la maşina de tricotat. A început cu o rochie pentru păpuşi şi a ajuns la ştrampi de lână, pe care îi vindea împreună cu mama sa, la piaţă.
Deputatul Alexandru Cimbriciuc, maestru în arte marţiale, sfărâmă cărămizi fără măcar să clipească, iar parlamentarul Lilian Zaporojan joacă până la 40 de partide de dame într-o oră, doar că regula de bază este cine scapă de toate piesele timp de un minut.
Nici Guvernul nu duce lipsă de talente. Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, are 26 de brevete pentru invenţii, printre care un tractor pentru vii şi livezi şi o maşină de plantat, care se numeşte carusel. Dragostea faţă de mecanică a început prin clasa a patra, după ce a găsit la gunoi un ceas pe care l-a reparat. Vasile Bumacov poate să descuie lăcăţile fără cheie, dar spune că nu vrea să le fie profesor celor care au de gând să încalce legea. Totuşi, mărturiseşte că a reuşit să descuie un safeu şi într-un minister.
- 71 de deputaţi şi 17 membri ai Guvernului, prezenţi pe Facebook. IATĂ NUMELE ACESTORA
- Evoluţie FANTASTICĂ! Luptătorii moldoveni au cucerit trei medalii la Europenele de Arte Marţiale Mixte
- PSRM cere demisia lui Bumacov: Ministrul poartă răspundere pentru decizia Rusiei, de a interzice importul vinurilor moldoveneşti