Poliţia a reţinut un infractor care a fost anunţat în urmărire internaţională acum 15 ani. Acesta este suspectat că a săvârşit mai multe infracţiuni grave, printre care şi asasinarea unui poliţist.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul în vârstă de 35 de ani, originar din Comrat, este cercetat în 9 cauze penale. Acesta a ajuns în vizorul poliţiştilor în urmă cu 15 ani.
În momentul în care oamenii legii încercau să-l reţină, bărbatul a tras dintr-o armă şi a fugit. Împuşcătura a fost fatală pentru un poliţist din oraşul Comrat.
Ulterior, bărbatul s-a stabilit în Ucraina, sub un alt nume. Recent, acesta a venit în vizită în Comrat, unde a şi fost reţinut de către poliţie.
Suspectul este cercetat în stare de arest. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă să-şi petreacă restul vieţii după gratii.