Poliţia a reţinut un grup criminal care a jefuit două persoane
foto: romanialibera.ro
canal tv
Au snopit în bătăi, au jefuit şi au ajuns la răcoare. Direcţia pentru Combaterea Crimei Organizate a reţinut doi tineri, de pe urma cărora, se presupune că ar fi avut de suferit, cel puţin, două persoane.
Potrivit datelor MAI, tinerii sunt originari din satul Sipoteni, raionul Călăraşi. Aceştia au jefuit două persoane, deposedându-le de aproape opt mii de lei. De altfel, poliţia nu exclude că numărul victimelor ar putea fi mai mare.
Acum, suspecţii se află în arest preventiv. Pe ambele cazuri au fost intentate dosare penale. Dacă vina celor doi va fi demonstrată, aceştia riscă o pedeapsă de până la 12 ani privaţiune de libertate.