Poliţia ATENŢIONEAZĂ cetățenii sa fie prudenți! Ce a păţit o femeie din Nisporeni, după ce doi români au intrat în gospodăria sa
Doi cetățeni români, cu vârstele cuprinse între 43 și respectiv 61 de ani, au fost reţinuţi, fiind bănuiţi de comiterea unui jaf în raionul Nisporeni.
Potrivit oamenilor legii, cazul a avut loc în satul Grozești, Nisporeni. Suspecții, au intrat în gospodăria unei femei de 79 de ani, sub pretextul de a-i vinde plapume, însă i-au sustras lănțișorul cu cruciulița din aur de la gât. Ulterior, suspecții au urcat într-o mașină pe care o închiriase, deplasându-se într-o direcţie necunoscută.
În urma investigațiilor, suspecții au fost localizați și reținuți în municipiul Chișinău. Unul dintre ei a fost anterior judecat pe teritoriul Republicii Moldova pentru corupere activă.
Bănuiţii au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore. În automobilele acestora au fost depistate și ridicate lucrurile sustrase.
Bărbaţii riscă de la 5 la 7 ani de închisoare.
Poliția atenționează cetățenii sa fie prudenți atunci când discută cu persoane necunoscute, în special cu cei care încearcă să le vândă diferite obiecte.
Dacă sunteți victime sau martori la astfel de cazuri, nu ezitați să solicitați ajutor apelând numărul specializat 902.