Poliţia britanică a reţinut alte două persoane, suspectate că ar fi implicate în cazul atacului islamist din Londra
Încă două persoane au fost arestate în cazul atacului islamist produs în plină zi în stradă la Londra. Poliţia britanică a extins ancheta şi a efectuat percheziţii în mai multe locuinţe, având suspiciunea că ceilalţi doi bărbaţi reţinuţi la locul crimei nu au acţionat singuri.
Un bărbat şi o femeie, în vârstă de 29 de ani, se află în arestul poliţiei britanice, fiind suspectaţi de complicitate la uciderea brutală a soldatului britanic la Londra. Ceilalţi doi atacatori împuşcaţi de oamenii legii la locul crimei se află la spital, în stare stabilă, sub pază armată. Ambii sunt suspectaţi că ar avea legături cu islamismul extremist, în timp ce despre unul se ştie că a făcut parte dintr-un grup jihadist radical. Şeful organizaţiei respective, interzisă în Marea Britanie, nu a condamnat atacul şi dă vina pe politica externă britanică.
"Dacă am retrage trupele militare din ţările musulmane, dacă am înceta să folosim toate aceste măsuri opresive, atunci cred că astfel de lucruri nu s-ar întâmpla", a declarat şeful organizaţiei jihadiste Al-Muhajiroun.
În timp ce ancheta se află în plină desfăşurare, iar cel puţin şase locuinşe au fost percheziţionate în Londra, autorităţile britanice au dezvăluit identitatea militarului omorât marţi. Este vorba despre Lee Rigby, în vârstă de 25 de ani, tată a unui copil de doi ani. El a participat la operaţiuni în Afganistan şi Cipru.
De teama declanşării unor violenţe între comunităţi, 1.200 de politişti au fost mobilizaţi suplimentar în capitala britanică. Acesta a fost primul atac islamist comis la Londra după atentatele sinucigaşe în metrou din 2005.