Poliția din statul american Oregon, trimisă în Portland, unde de aproape trei luni nu contenesc protestele violente
Embed:
canal tv
Poliția din statul american Oregon va fi trimisă în oraşul Portland, acolo unde de aproape trei luni nu contenesc protestele violente. Totodată, în Portland vor veni şi reprezentanţii procuraturii din Oregon, iar Procurorul General al SUA și FBI-ul vor oferi resurse suplimentare pentru investigarea crimelor din oraş.
Anterior, președintele american Donald Trump a cerut primarului din Portland să introducă Garda Naţională în oraş și a condamnat violenţele şi distrugerile provocate de protestatari.
În noaptea de sâmbătă spre duminică au avut loc confruntări între activiștii Black Lives Matter și opozanții acestora, soldate cu moartea unui bărbat. Protestele violente din SUA au început în 25 mai în Minneapolis, după ce americanul de culoare, George Floyd, a murit în timpul unei rețineri.