Poliţia franceză a reţinut zece persoane din mediile islamiste radicale
Poliţia franceză desfăşoară o nouă operaţiune de amploare în mediile islamiste radicale. Cel puţin 10 persoane au fost reţinute azi-dimineaţă, informează presa internaţională, citând o sursă apropiată anchetei.
Operaţiunea se desfăşoară în mai multe oraşe din Franţa, printre care Marseille şi Roubaix. Persoanele arestate ar fi fost în Afganistan şi Pakistan sau intenţionau să plece în aceste ţări, în special în zonele unde se presupune că se antrenează membrii Al-Qaeda.
Noul raid are loc în mai puţin de o săptămână de la arestarea unor membri ai grupării "Forsane Alizza". Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a dat asigurări că Poliţia va mai organiza operaţiuni în mediile islamiste, în contextul atacurilor comise la Toulouse şi Montauban, când Mohamed Merah a ucis 7 oameni, în numele Al-Qaeda.