Poliţia italiană interceptează un uriaş transport de droguri al cartelului mexican Sinaloa
foto: terremarsicane.it
canal tv
Poliţia italiană a anunţat vineri că a interceptat aproape 400 kg de cocaină trimise în Sicilia de cartelul de droguri mexican Sinaloa, relatează DPA, citat de agerpres.ro.
Drogul "foarte pur" a fost transportat de la Bogota în oraşul sicilian Catania, unde a ajuns la bordul unui avion cargo pe 11 ianuarie, a anunţat într-un comunicat Guardia di Finanza.
În aceeaşi zi, doi intermediari guatemalezi care lucrau pentru cartelul Sinaloa au ajuns în Catania. Ei au fost arestaţi 12 zile mai târziu în timp ce încercau să negocieze o vânzare cu dealeri italieni şi spanioli.
Arestarea a avut loc la Affi, un mic oraş din apropierea lacului Garda din nordul Italiei. Cei doi cumpărători au fost arestaţi mai târziu la Barcelona, pe 4 februarie.
Poliţia italiană a precizat că îi caută în continuare pe trei suspecţi implicaţi în tranzacţie, printre care şi Jose Angel Rivera Zazueta, sau "El Flaco", un traficant de rang înalt din cartelul Sinaloa.