Poliția l-a arestat pe coordonatorul atacului din Kramatorsk care a ucis 12 persoane
Presupusul coordonator al atacului cu rachete de marți asupra orașului Kramatorsk a fost reținut de poliție. Numărul morților din atacul asupra orașului din regiunea Donețk a crescut la 12, a precizat Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei, după ce joi a fost recuperat cadavrul unei alte victime de sub dărâmături, scrie libertatea.ro.
Bărbatul este suspectat că a transmis Moscovei date despre locația din Kramatorsk atacată cu rachete marți, 27 iunie, de forțele ruse. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că presupusul coordonator al atacului cu rachete de marți asupra orașului Kramatorsk a fost reținut de poliție.
„Astăzi, Serviciul de Securitate al Ucrainei împreună cu forțele speciale ale poliției au reținut persoana care a coordonat acest atac terorist”, a spus Zelenski într-un mesaj transmis miercuri seară.
Despre presupusul spion se crede că a transmis informații și în legătură cu alte puncte de concentrare ale civililor şi zonele în care se află infrastructura esențială din orașul din regiunea Donețk. Potrivit SBU, înainte de atacul cu rachete asupra restaurantului, acesta a făcut niște filmări în care se văd o pizzerie şi vehicule parcate în apropiere. Imaginile au ajuns la serviciile de informaţii militare ale Rusiei, mai precizează Serviciul de Securitate al Ucrainei.
Cel puțin 12 persoane au murit și câteva zeci au fost rănite în urma atacului din Kramatorsk. Ministerul rus al Apărării a susținut că ținta lovită în lovitură a fost un post de comandă temporar al armatei ucrainene.
CITEȘTE ȘI Maia Sandu: Moldova condamnă atacul Rusiei asupra orașului Kramatorsk. Bilanțul a ajuns la 11 morți