Poliţia nu va mai asigura ordinea publică. De acest lucru se vor ocupa carabinierii
Poliţiştii nu vor mai restabili şi menţine ordinea publică. De acest lucru se vor ocupa cabinierii, care vor prelua integral aceste sarcini. Totodată, Ministerul Afacerilor Interne renunţă la serviciul militar în termen, iar toţi carabinierii vor fi angajaţi în bază de contract. Cel puţin asta susţine şeful cabinetului ministrului de Interne, Igor Trofimov, care face referire la legea fundamentală cu privire la activitatea Poliţiei, aprobată de Guvern şi trimisă în dezbatere parlamentară. Declaraţiile au fost făcute pentru Radio Europa Liberă.
"Carabinierii vor prelua integral sarcina de menţinere şi restabilire a ordinii publice, drept urmare, vor fi supuşi unui proces de reformare. Acum se discută despre proiectul legii cum privire la Poliţie, dar foarte curând va fi pus în discuţie şi proiectul legii cu privire la serviciul de carabinieri”, a declarat Igor Trofimov.
În acelaşi timp, şeful cabinetului ministrului de Interne spune că instituţia renunţă la serviciul militar în termen şi toţi carabinierii vor fi angajaţi în bază de contract.
"MAI se dezice de la serviciul militar la carabinieri. Mai mult decât atât a fost adoptată strategia de securitate naţională care stabileşte că carabinierii nu vor mai face parte din forţele armate. Prin urmare, carabinierii vor deveni şi ei o structură care va pleca de la principiile militare", a spus Trofimov.
El a mai precizat că dacă acest lucru va fi realizat, Moldova va fi prima care va delimita clar atribuţiile acestor structuri.
"Dacă vom reuşi, vom fi primii din ţările europene, deoarece şi în Italia, şi în România, şi în Franţa, competenţele carabinierilor şi a Poliţiei se intersectează pe foarte multe capitole. Noi însă vrem să stabilim o competenţă foarte clară pentru fiecare", a conchis şeful cabinetului ministrului de Interne.