canal tv
O copilă de doar 7 ani a murit după ce a fost împuşcată, din imprudenţă, de către verişorul ei, care are vârsta de 8 ani. Tragedie a avut loc astăzi, în jurul orei 11:00, într-un sat din raionul Edineţ. Informaţia a fost confirmată de Svetlana Talpă, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Edineţ.
"Preliminar, la fața locului, polițiștii au stabilit că minorii se aflau în grija bunicii și se jucau. La un moment dat, băiatul a scos de sub patul părinților arma pneumatică și a îndreptat-o spre copilă, cu intenția de a o speria, dar din greșeală a efectuat o împușcătură", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General de Poliţie, Diana Fetco.
Medicii chemaţi la faţa locului au încercat timp de 40 minute sa resusciteze copila, dar au fost nevoiţi să constate moartea acesteia.
Polițiștii au stabilit că arma era deținută și păstrată ilegal de către tatăl băiatului.
Poliţia a deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.
Inspectoratul General de Poliţie solicită tuturor cetățenilor care procură, dețin, păstrează şi folosesc arme să respecte cadrul legal şi să se adreseze la Poliţia pentru a se informa despre prevederile legii în acest domeniu.