Poliţia Rutieră a declarat din nou război şoferilor de microbuze care încalcă regulile VIDEO
Poliţia Rutieră a declarat din nou război şoferilor care transportă un număr exagerat de pasageri şi încalcă regulile de circulaţie. Din primele zile ale operaţiunii "Autobuzul", poliţiştii au întocmit zeci de procese-verbale. Totuşi, în goana după venit, mulţi şoferi continuă să ignore normele de circulaţie rutieră punându-şi, astfel, în pericol viaţa proprie, dar şi a celor pe care îi transportă.
Majoritatea şoferilor de microbuze recunosc faptul că încalcă regulile de circulaţie rutieră, dar spun că şi pasagerii poartă o parte din vină:
"Vinovat sunt eu că trebuia să mă duc mai departe de zebră, dar şi călătorii sunt vinovaţi, că nu opresc la semn, dar acolo unde se opresc".
"La staţie ne oprim, dar s-a oprit microbuzul înaintea mea, am crezut că înaintea lui mai este cineva, staţia e alături."
Scopul acţiunii este de a diminua numărul de accidente rutiere cu implicarea autovehiculelor ce transportă pasageri.
"Cele mai dese încărcări care se comit de căre şoferii microbuzelor sunt supraîncărcarea, oprirea în locurile interzise. În cazul supraîncărcării amenda este de la 1.000 la 2.000 de lei, iar dacă se opreşte în locuri interzise, atunci amenda este de 200, 400, maximum este de 1.000 de lei", a comunicat Eugen Elinciuc, inspector Poliţia Rutieră.
Din numărul total de accidente rutiere înregistrate de la începutul anului curent, 59 s-au produs cu implicarea transportului public. În urma acestora, o persoană a decedat şi peste 120 au fost traumatizate.
Social