Poliția și-a cerut scuze pentru că a adus un șarpe la interogarea unui hoț (Imagini VIDEO cu puternic impact emoțional)
Poliţia din provincia indoneziană Papua şi-a cerut scuze după ce anchetatorii au folosit un şarpe în încercarea de a smulge o mărturisire din partea unui bărbat suspectat că ar fi furat telefoane mobile, a declarat luni un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de DPA.
O înregistrare care a circulat online arată poliţişti din districtul Jayawijaya înfăşurând un şarpe în jurul gâtului suspectului în timp ce-l interogau.
Pe înregistrare un poliţist poate fi auzit întrebându-l pe bărbat "De câte ori ai furat un telefon mobil?", în timp ce bărbatul ţipa de teamă.
"Mulţi oameni l-au văzut furând, dar el nu a mărturisit, ceea ce l-a înfuriat pe ofiţer", a declarat purtătorul poliţiei din Papua, Suryadi Diaz.
"Metoda este greşită şi ne-am cerut scuze", a adăugat acesta, precizând că poliţistul respectiv a fost sancţionat.
Suryadi a explicat că şarpele era îmblânzit şi ţinut ca animal de companie la secţia de poliţie din Jayawijaya pentru a-i speria pe beţivi, care de multe ori au creat probleme în vecinătate.
"De obicei fugeau după ce vedeau şarpele", a explicat el.
Pe de altă parte, o avocată specializată în drepturile omului din Papua, Veronica Koman, susţine că poliţia din această provincie foloseşte adesea şerpi la interogatorii, inclusiv în cazul celor acuzaţi de separatism.
"Când filmuleţul cu şarpele a apărut, mulţi locuitori din Papua, în special activişti care au fost în închisoare din motive politice, au declarat că ştiu că poliţia şi armata folosesc şerpi la interogatorii", a declarat ea pentru DPA.
- BONUS INEDIT. Ce a găsit un bărbat când a deschis cutia cu noul său fierbător
- Bagajul de mână a unui bărbat a TERIFIAT ofiţerii de securitate de pe un aeroport din Berlin
- IQ-ul oamenilor de ştiinţă. Cine găseşte şarpele în imagine se poate considera deştept
- SONDAJ: Aproape 85% dintre locuitorii din Germania au o percepţie negativă asupra relaţiilor cu SUA