Poliţia sud-coreeană intră în stare de alertă AFLĂ DETALII
Poliţia sud-coreeană a anunţat, miercuri, că a consolidat măsurile de securitate contra riscului de atacuri nord-coreene. Aceasta este o urmare a ameninţărilor proferate de Phenian cu riposte la manevrele militare comune între armatele americană şi sud-coreeană.
Forţe speciale de poliţie şi echipe cu câini patrulau în principalele staţii de metrou şi pe aeroporturi, iar securitatea a fost, de asemenea, consolidată în majoritatea locurilor publice, scrie realitatea.net.
La Seul au fost mobilizate comandouri de poliţie şi vehicule blindate, pentru a proteja Ambasada Statelor Unite, potrivit poliţiei.
Luni au început manevre militare comune anuale între SUA şi Coreea de Sud, provocând noi tirade răzbunătoare din partea Phenianului.
"O reacţie fizică din partea DPRK (Coreea de Nord) este inevitabilă, dacă ea vrea să se apere", a anunţat, marţi, un comunicat al Ministerului nord-coreean al Afacerilor Externe.
Phenianul a promis, la sfârşitul săptămânii trecute, "un război total", în caz de provocare, în timp ce tensiunile între Nord şi Sud sunt puternice, de la scufundarea unei corvete sud-coreene, Cheonan, în martie 2010, şi bombardarea unei insule sud-coreene de către regimul nord-coreean, în noiembrie.
Aproximativ 200.000 de soldaţi sud-coreeni şi 12.300 americani participă la aceste exerciţii, organizate în două părţi, una constând într-un exerciţiu de comandament, care urmează să dureze până la 10 martie, iar cealaltă prevăzând exerciţii aeriene, navale şi terestre, până la 30 aprilie.
Duminică, Phenianul a declarat că "dacă agresorii lansează o provocare la un război local, lumea va asista la o ripostă fără precedent din partea armatei şi poporului nord-coreean", potrivit realitatea.net.