Poliția turcă a ucis un presupus militant al Statului Islamic: Pregătea un atac cu bombă
Poliția turcă a ucis un presupus militant al grupării Stat Islamic (SI), suspectat că pregătea un atac sinucigaș cu bombă la Ankara, scrie agerpres.ro.
O echipă antiterror a urmărit suspectul până la etajul al nouălea al unei clădiri de la periferia capitalei turce și l-a ucis, în jurul orei locale 03:00, într-un schimb de focuri declanșat după ce poliția i-a cerut să se predea.
Poliția a găsit materiale explozive la fața locului, iar guvernatorul Ercan Topaca a declarat presei că existau bănuieli că suspectul viza ceremonii publice din capitală. Acesta a spus că bărbatul era născut în 1992 și era înregistrat în orașul sud-estic Diyarbakir.
Guvernoratul de la Ankara, oraș vizat în acest an de mai multe atacuri sângeroase, a anunțat luni interzicerea oricărei forme de adunare publică în capitala Turciei din cauza riscului de atentate.
Într-un comunicat publicat pe site-ul său, guvernoratul din Ankara a anunțat interzicerea "oricărei forme de adunare și demonstrație în locuri publice, precum drumuri, piețe, străzi și parcuri până pe 30 noiembrie 2016".
Evocând "informații referitoare la pregătiri ale unor organizații teroriste ilegale în vederea comiterii de atentate", guvernoratul afirmă în comunicat că interdicția a fost luată în cadrul stării de urgență decretate în luna iulie după o tentativă de lovitură de stat eșuată.
Turcia, în special Istanbul și Ankara, a fost lovită în cursul ultimelor 12 luni de mai multe atentate, legate de reluarea conflictului kurd sau atribuite grupării Stat Islamic, care s-au soldat cu numeroși morți.
Pe 10 octombrie 2015, 103 persoane au fost ucise într-un atac cu bombă în fața gării din Ankara, cel mai sângeros atac din istoria modernă a Turciei.