"Politica bugetar-fiscală are prevederi populiste. Ne aşteaptă un an electoral"
Anul ce vine este unul electoral, iar în acest context, şi politica bugetar-fiscală pentru 2014, votată de Parlament în prima lectură, are unele prevederi populiste. Opinia a fost exprimată în cadrul emisiunii Fabrika. Nu toţi invitaţii sunt, însă, de acord cu această apreciere.
Potrivit expertului economic Ion Tornea, deficitul prevăzut în politica bugetar-fiscală este o dovadă a faptului că guvernanţii se pregătesc de alegeri."Într-o mare măsură este electorală, faptul că avem un deficit atât de mare iarăşi poate fi un indiciu că avem un an preelectoral şi deputaţii au fost un pic mai darnici. Într-o mare măsură a fost influenţat de factorul electoral", menţionează acesta.
Iar problemele ar putea reveni după scrutin."Mă tem că se va reveni la problemă după alegeri. Politica statului, mai ales în privinţa TVA în agricultură, a fost absolut incoerentă în ultima perioadă", precizează expertul.
Opinia este împărtăşită şi de expertul economic Viorel Gîrbu. "S-au făcut anumite cedări, din acest punct de vedere, vedem nişte aspecte electorale. Referitor la politica fiscală, vedem întâi de toate cheltuielile Guvernului. Sunt două aprecieri ale acestui indicator, mai multe cheltuieli vor fi asigurate de Guvern, dar pe de altă parte, aceste cheltuieli vor fi asigurate prin impozite şi este o presiune asupra agenţilor economici şi a cetăţenilor de rând", punctează Gîrbu.
De altă părere este preşedintele Uniagroprotect, Alexandru Slusari. "Nu sunt de acord că decizia e una populistă, nu degeaba a venit cu această idee ministrul Finanţelor. El foarte rapid a făcut calculele şi a văzut că revenirea la cota redusă pentru produsele agricole şi zahăr facilitează veniturile. Există un raţionament economic în acţiunile Guvernului, în primul rând, şi există şi presiunile din partea organizaţiilor de fermieri", argumentează Slusari.
Publika.md aminteşte că Parlamentul a votat în prima lectură proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2014. Legea a fost susţinută de către deputaţii coaliţiei de guvernare.